Ce înseamnă Subhanallah?
Termenul din limba Arabǎ "tasbih" se referă de obicei la expresia "SubhanAllah". Este o expresie pe care Allah a aprobat-o pentru Sine, i-a inspirat pe îngerii Săi să o rostească și i-a îndrumat pe cei mai buni din creația Sa să o declare. "SubhanAllah" se traduce în mod obișnuit prin "Slavă lui Allah", însă această traducere nu reușește să transmită semnificația completă a tasbih-ului.
Tasbih-ul este compus din două cuvinte: Subhana și Allah. Lingvistic, cuvântul "subhana" provine din cuvântul "sabh", care înseamnă distanță, depărtare. În consecință, Ibn 'Abbas a explicat fraza ca fiind puritatea și absolvirea lui Allah deasupra oricărei chestiuni rele sau nepotrivite. Cu alte cuvinte, Allah este veșnic departe și veșnic înalt deasupra oricărei fapte rele, deficiențe, neajunsuri și nepotriviri.
Această expresie apare în Coran pentru a nega descrierile nepotrivite și incompatibile atribuite lui Allah:
Allah nu Şi‑a luat nici un copil şi nu este nici o divinitate alături de El. [Dacă ar fi fost mai multe divinităţi], fiecare divinitate s‑ar fi dus împreună cu ceea ce a creat şi unii dintre ei ar fi încercat să fie deasupra celorlalţi. Subhan-Allahi 'amma yasifun (Slavǎ lui Allah care este mai presus de tot ceea ce vorbesc ei!)
Coran - 23:91(interpretarea sensului)
Un singur tasbih este suficient pentru a nega orice defect sau minciună atribuită lui Allah în orice loc și în orice moment de către oricare sau de către întreaga creație. Astfel, Allah respinge numeroasele minciuni care Îi sunt atribuite cu un singur tasbih:
Întreabă‑i pe ei: „Oare are Domnul tău [numai] fiice şi ei au fii?” Sau i‑am făcut Noi pe îngeri femei şi ei au fost martori? Iată că ei din pricina nelegiuirii lor spun: „Allah a zămislit!” Ba ei sunt mincinoşi! A ales El fiicele înaintea fiilor? Ce‑i cu voi? Cum judecaţi? Oare voi nu chibzuiţi? Sau aveţi voi o dovadă limpede? Aduceţi cartea voastră, dacă spuneţi voi adevăr? Au plăsmuit ei că între El şi între dijnni ar fi înrudire, însă djinnii ştiu că ei vor fi aduşi (înaintea Lui). Subhan-Allahi 'amma yasifun (Laudă lui Allah! El este mai presus de ceea ce ei vorbesc!)
Coran - 37:149-159(interpretarea sensului)
Scopul negării este ca opusul său să fie afirmat. De exemplu, atunci când Coranul neagă ignoranța din partea lui Allah, atunci musulmanul neagă ignoranța și, la rândul său, afirmă opusul lui Allah, care este cunoașterea atotcuprinzătoare. Tasbih-ul este în mod fundamental o negare (a deficiențelor, a faptelor greșite și a afirmațiilor false) și, prin urmare, în conformitate cu acest principiu, implică afirmarea opusului, care este existența frumoasă, comportamentul perfect și adevărul suprem.
Sa'd bin Abu Waqqas (Allah să fie mulțumit de el) a raportat:
Eram cu Trimisul lui Allah ﷺ (pacea fie asupra lui) când acesta a întrebat: "Este vreunul dintre voi incapabil să facǎ o mie de fapte bune?" Unul dintre cei prezenți a întrebat: "Cum poate cineva să facǎ o mie de fapte bune într-o zi?" El ﷺ (pacea fie asupra lui) a răspuns: "Spunând: "SubhanAllah" de o sută de ori, atunci o mie de fapte bune vor fi înregistrate pentru el sau o mie de păcate vor fi șterse din registrul său."
Sahih Muslim, 2698
Sursă:
daralarqam.co.uk
Tradus de:
Sabina Raus